De ce încă mai pleacă românii din țară?

PACTUL PENTRU MUNCĂ: Digitalizarea relațiilor de muncă - o prioritate

De ce încă mai pleacă românii din țară?

De ce încă mai pleacă românii din țară?

Între 3,5 și 6 milioane de români au părăsit țara în ultimii ani, Următoarea cea mai mare creștere procentuală a fost pentru emigranții din India.

 

În ultimii 30 de ani milioane de români au părăsit țara în căutarea unui viitor mai bun, mai sigur și mai demn. Pentru primul val de emigranți în perioada postcomunistă plecarea din țară a fost o expresie a aspirației umane către libertate, valurile succesive de români plecați  migrația este un proces, stimulat de o multitudine de motive, care poate fi încă reversibil,  familiile lăsate acasă a fost o sursă de venit, relativ modestă, uneori indispensabilă, dar și o traumă emoțională cu efecte aproape imposibil de evaluat. Pentru mulți dintre copii lăsați acasă plecarea părinților le-a îngustat perspectivele de viitor.

În aceste zile, pe 19 iulie 2023, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care copii care au părinții plecați la muncă în străinătate pot beneficia de implicarea autorităţilor statului, cultelor şi a altor instituţii publice, prin proiecte calibrate în funcție de nevoile acestora, care vor fi finanțate atât din bugetul de stat și din cele locale, cât și din bani europeni.

Inițiativa, care a avut și parte de voci critice, a fost necesară după ce imaginea intensificării abandonului școlar în rândurile copiilor lăsați acasă de părinții aflați în străinătate a șocat prin dimensiunea fenomenului.

„Pactul pentru Tineri”, poate cea mai amplă mișcare de conștientizare a abandonului școlar, inițiat ca și proiect național de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) *, a revelat faptul că, în spatele fenomenului abandonului școlar stă de multe ori, un altul, de o intensitate aproape tectonică:  mutarea în străinătate a milioane de români. Sute de profesori, mii de elevi din zonele cele mai afectate, organizații independente de calibrul UNICEF-ului sau al Băncii Mondiale, au scos pe masa dialogului, cele mai fierbinți probleme ale unei consecințe directe a migrației, abandonul școlar și incapacitarea pieței muncii de a răspunde unor nevoi locale vitale.

Un exod al capitalului uman

În ultimii ani România a cunoscut un adevărat exod al capitalului uman, care are un impact imens asupra economiei.

În esență se estimează că între 3,5 și 6 milioane de români au părăsit țara în ultimii ani. Radiografia fenomenului descrie un exod în valuri succesive, dominate de motivații diferite și susținute de atracția unei vieți mai bune dar și de lipsa de încredere în șansele oferite acasă.

Un studiu publicat în 2019 de OECD descria emigrația românilor ca și un fenomen unic în expansiunea sa, cu o evoluție în valuri, la o intensitate neegalată nici de exodul indienilor. „De la un nivel de aproape 1,1 milioane în 2000/01, numărul emigranților români către statele membre OCDE a crescut cu 2,3 milioane de persoane de-a lungul anilor până în 2015/16, ceea ce se traduce printr-o creștere de peste 200%.  Nicio populație emigrantă nu a avut o creștere procentuală mai mare a exodului. Următoarea cea mai mare creștere procentuală a fost pentru emigranții din India (139%). Creșterea relativă a populației imigrante românești a fost, de asemenea, cu mult peste creșterea procentuală pentru toate țările de origine (49%)”, arată raportul.

„Emigrația a devenit un fenomen social și economic major pentru România, a cărui populație a scăzut de la 22,4 milioane în 2000 la 19,5 milioane în 2018, migrația către exterior fiind responsabilă pentru mai mult de 75% din această scădere”, avertizează raportul.

Trebuie spus că nici după ultimul recensământ nu este foarte clar câți români trăiesc și muncesc în alte state, câți au renunțat la cetățenie, câți au dobândit dublă cetățenie sau câți au doar domiciliul temporar în altă țară. Răspunsul la această întrebare îl putem afla din statisticile europene.

Italia, de pildă, a fost destinația celor mai mulți români. Potrivit institutului italian de statistică, la începutul anului 2022 erau înregistrați 1.083.771 rezidenți români, într-o creștere ușoară (0,6%) față de anul anterior, când pe teritoriu Italiei locuiau 1.076.412 români. Trebuie să observăm că pandemia de Covid a atenuat atracția față de Italia, cifrele arătând că aproape 62.000 de români au părăsit țara și au revenit, probabil, acasă, sau au plecat spre alte state europene.

În Spania, o altă destinație preferată a românilor, Institutul Național de Statistică din Spania (INE) afișa cifra de 644.473 persoane de naționalitate română, la începutul anului 2021. Trebuie să observăm și aici un fenomen care poate arăta decizia familiilor de a rămâne definitiv acolo, deoarece peste 88.000 dintre românii incluși în statistică s-au născut în Spania, restul de 556.204 fiind născuți în România. Interesant este faptul că există o altă statistică, a Ministerului Incluziunii, Securității Sociale și Migrației, care folosește datele Registrului Central al Străinilor, afișează acum un număr de 1.110.373 români, de altfel cea mai mare comunitate de migranți din Spania.

Este acest exod o tendință firească pentru perioadele când economia românească nu putea livra bunăstare, sau trăim experiența unei migrații de neoprit care poate crește exponențial? Ce anume îi determină acum, când economia României s-a așezat pe un traseu de consolidare, să plece în străinătate? Și, mai ales ce anume i-ar putea determina pe românii din exil să se întoarcă acasă?

 

De ce încă pleacă românii din țară?

Un prim impuls al exuberanței părăsirii țării a fost recâștigarea libertății. Înainte de 1989, vizele de ieșire erau sever controlate și limitate, iar emigrația era extrem de scăzută. Ridicarea restricțiilor de emigrare și apoi integrarea în Uniunea Europeană a creat valuri succesive de emigrare în masă. 

Pentru majoritatea emigranților români argumentul economic a dominat decizia de plecare, idee descrisă de alegerea atentă a destinației, anume în state cu nivel de viață ridicat. Milioanele de români care au emigrat au căutat în statele dezvoltate un nivel de viață mai bun și salarii mari.

Teoria spune că, în general, oamenii emigrează în căutarea siguranței financiare și a confortului dat de o calitate a vieții superioară celei de acasă.

Perspectiva unor venituri mai mari a dominat lista argumentelor în favoarea emigrației, de la căpșunari, la tinerii câștigători ai olimpiadelor internaționale, de la instalatori la ingineri. Percepția multora este aceea că mutarea în străinătate creează  posibilitatea de a câștiga mai mulți bani și, de obicei, consideră că nu pot face acest lucru în România.

Apoi persistă și acum ideea că cele mai bune locuri de muncă sunt în străinătate, acolo sunt cele mai mari oportunități de angajare și, dacă am completa cu impresia, deloc falsă, că statele dezvoltate au o cultură a muncii bazată pe merit, iar accesul la cea mai  recentă tehnologie e asigurat, finanțarea e mai facilă și mai ieftină prin creditare, iar cercetarea este dezvoltată, atunci avem o imagine mai clară a impulsului de a emigra. În plus atracția străinătății este amplificată de calitatea vieții: infrastructură pusă la punct, educație și asistență medicală de calitate, spațiu cultural intens, vibrant și divers, în general servicii publice de calitate.

Percepția generală privind o intensitate greu de temperat a corupției, instabilitatea politică, lipsa de predictibilitate și tensiunile sociale acute au stimulat dorința multor români de a părăsi țara în căutarea unor condiții de viață mai stabile în țări cu sisteme de guvernare mai bine reglate.

În multe zone din România avem localități care încă suferă de sindromul sărăciei de tip „lumea a treia”,descris de lipsa facilităților de bază cum ar fi sisteme apă potabilă, de canalizare, infrastructură de sănătate publică greu accesibilă, sisteme ineficiente de transport inter și intra urban. În plus nu avem peste tot în țară o arhitectură educațională în care să se respecte standardele de educație și de igienă, judecând după numărul încă mare de școli cu toaletele în curte.

Un alt punct esențial pentru atracția către emigrare sunt chiar politicile de migrație relaxate.  Multe țări dezvoltate și-au relaxat politicile de migrație pentru a atrage talente și pentru a-și stimula economia.

Atenție însă: căutarea bunăstării este nu doar un motiv de plecare, ci și unul pentru rămânere definitivă în statele dezvoltate, deoarece facilitățile disponibile în străinătate nu au fost încă egalate în România și, prin urmare, până la atingerea acelui nivel, tendința de plecare în străinătate ar putea continua. Calitatea vieții nu este o noțiune abstractă, ea include accesul la asistență medicală de bună calitate, accesibilă, și atentă cu pacienții, relații sociale agreabile, muncă remunerată corect, educație performantă, alocarea timpului pentru hobby-uri, odihnă, și abilitatea de a avea bani și timp pentru vacanțe și activități culturale.

 

Exodul creierelor: un ideal al tinerilor talentați

Nu pierdem doar forță de muncă, așa în general. Din păcate România a cunoscut și un „exod al creierelor”. Pentru a-l înțelege trebuie să nu uităm că această sintagmă a fost inventată de presa britanică pentru a descrie plecarea în masă a oamenilor de știință din Regatul Unit către SUA în anii ’60 ai secolului trecut. Este un fenomen global: oamenii cu abilități sau cunoștințe tehnice aleg să emigreze deseori din cauza lipsei de oportunități, a instabilității politice sau a riscurilor pentru sănătate.

Exodul creierelor nu poate fi explicat doar prin nevoia de a câștiga mai bine în alte țări, deși statele dezvoltate plătesc mai bine profesiile din sectoare precum sănătatea, cercetarea, IT.

            Lipsa oportunităților de angajare, rămânerea în urmă a educației superioare românești față de marile instituții universitare, lipsa sprijinului financiar pentru cercetare și, nu în ultimul, percepția tinerilor că nu sunt recunoscute talentele în România transformă emigrarea într-un ideal.

În România cercetarea a rămas la un nivel cronic de subfinanțare, descris de cheltuielile interne brute la cel mai jos nivel din Uniunea Europeană, de numai la 0,4% din PIB.  Ca atare mințile strălucite din cercetare și dezvoltare tind să migreze în alte țări pentru a-și continua cercetarea.

Nu trebuie să ignorăm nici sensibilitatea tinerilor față de lipsa de recunoaștere a talentelor. Șansele de a fi recunoscut în domeniul propriu sunt palide într-o societate românească intens fascinată de lumea „glamour” și mai puțin dispusă să prețuiască talentului academic. Mințile strălucite, toți acești tineri care câștigă olimpiade internaționale sau au performanțe remarcabile la mari universități din Europa și din lume, sunt tentați să aleagă să lucreze acolo unde munca lor este mai apreciată.

Un pericol latent, care poate influența plecarea tinerilor, ar putea fi presiunea socială, intensificarea discursului conservator. Tinerii români sunt din ce în ce mai liberali și individualiști și sunt atrași de imaginea  unei societăți mai liberale și permisive pe care o percep a exista în țările dezvoltate.

Interesantă este o altă statistică europeană, care descrie atât absența tinerilor din piața muncii, cât și efectele abandonului școlar. Potrivit acesteia aproape o cincime din toți tinerii români cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani „nu se aflau nici în ocuparea forței de muncă și nici în educație sau formare”.

Pentru a avea o imagine mai clară a problemei, observația analiștilor Eurostat este utilă: „o comparație între cele două state membre ale UE cu cele mai mari și mai scăzute rate NEET în 2022, relevă că proporția tinerilor adulți care erau NEET a fost de 4,7 ori mai mare în România decât în Olanda”. Această imagine, în care suntem campioni europeni absoluți, descrie, probabil, atât problemele educației și ale pieței muncii, cât și posibilul exod al tinerilor către alte țări. Însă această statistică este expresie a unui șomaj de dimensiuni catastrofale, camuflat însă de caracterul tehnic al cifrelor oficiale, deoarece mulți dintre acești tineri n-au lucrat niciodată.

 

Efectul pozitiv: remitențele economice

Paradoxal, economia românească a beneficiat totuși de exodul capitalului său uman. Românii plecați la muncă în străinătate sunt active financiare uriașe pentru economie, prin remitențe, acele sume consistente pe care le trimit rudelor rămase acasă.  În ultimii trei ani, în România au fost transferate remitențe în valoare totală de 25,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale, sume care au susținut consumul și, implicit, moneda națională.

În 2021 aproape două treimi din sumele trimise acasă au venit din trei destinații ale românilor plecați la muncă: Spania, Italia și Germania. Românii din Spania au trimis acasă 2 miliarde de dolari, cei din Italia 1,9 miliarde de dolari și cei din Germania 1,79 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale. Din Marea Britanie au intrat în România încă 774 milioane de dolari, iar din Statele Unite 369 de milioane de dolari. Interesant este faptul că emigrația românească din Italia și din Spania, cea mai numeroasă, este în general mai slab calificată.

Platforma bancară digitală Revolut a furnizat cea mai recentă statistică a banilor trimiși acasă prin sistemele sale de plăți. Astfel doar prin fintech-ul Revolut au intrat în țară în primele șase luni ale anului 740 de milioane de euro. Desigur este doar o secvență a remitențelor, însă Revolut sesizează o tendință de creștere cu 12% a sumelor trimise acasă, față de primul semestru al anului trecut. „Un client Revolut care utilizează aplicația financiară pentru transferuri internaționale de bani a trimis, în medie, în România 1.757 de euro, în semestrul I 2023 (+3% față de sem. I 2022)”, arată un comunicat al platformei digitale bancare.

Efectul de compensare

Un alt efect al emigrării masive a românilor către alte state a fost intensificarea migrației către România, pentru a compensa lipsa de forță de muncă necesară pe măsură ce țara se dezvoltă.

Sigur, migrația a devenit o temă aproape obsesivă a scenei politice europene în ultimii ani. A fost argumentul incorect al politicienilor austrieci pentru blocarea integrării, meritate, a României și Bulgariei în spațiul Schengen, gest care a creat tensiuni artificiale în interiorul Uniunii. Recent obsesia migrației a prăbușit guvernul olandez, după ce  premierul conservator, Mark Rutte, nu a reușit să impună coaliției cu care guverna o înăsprire a  politicii sale privind refugiații. În spatele scenei politice europene se antrenează pe subiect partidele de extremă dreaptă, care vor să valorifice politic o temă mai ușor de gestionat mediatic decât provocările economiei.

Un studiu recent descrie o amplificare a migrației și în România, unde estimările indică o creștere a numărului de migranți care au intrat în piața muncii din țara noastră. Potrivit acestui studiu în România zece din o mie de locuitori sunt străini, proporție ceva mai mică decât în Germania, dar superioară Suediei, de exemplu. Fenomenul acoperă însă o realitate economică, anume nevoia de brațe de muncă în domenii pentru care populația locală nu mai are interes să lucreze.

 

Revenirea acasă: retragere în tranșee, sau oferta bunăstării. Lecția poloneză

Diaspora românească devine un subiect de interes, mai ales pentru politicieni, în avanpremiera alegerilor, unde voturile lor au fost, în timp, chiar decisive. Dar întrebarea este „ce anume i-ar atrage înapoi acasă?”. Nu este niciun mister ascuns aici: o economie solidă, în expansiune, încurajează întoarcerea acasă și descurajează emigrația.

Experții care au analizat fenomenul global al migrației au observat că, în vremuri de criză, după 2008, de pildă, mulți emigranți au revenit în țările lor, alungați de lipsa de perspective în piața muncii din țările dezvoltate. Nu avem studii care să confirme o asemenea ipoteză, însă, dacă remitențele ar putea fi un indicator util, am observa că scăderea acestora în perioada crizei financiare care a debutat în 2018 și mai apoi, în timpul pandemiei de Covid 19, ar putea să fi coincis și cu o întoarcere acasă a multora dintre românii plecați la muncă.

Revenirea acasă pare însă a fi nu doar o retragere în tranșee, impusă de greutățile crizelor, ci și o revenire provocată de consolidarea economiei țării mamă, care poate oferi oportunitățile căutate prin străinătate. Este cazul Poloniei, care a cunoscut în ultimii ani reversul exodului forței de muncă în străinătate. Un fel de exod invers al creierelor, căci primii care s-au întors au fost polonezii super calificați. Analiștii explică fenomenul prin consolidarea economică a Poloniei, care are acum o economie dezvoltată și își propune să ajungă la un PIB per capita egal cu cel al Marii Britanii până la sfârșitul deceniului.

În plus Polonia a atras marile companii multinaționale ale lumii care fac afaceri acolo, asigurând astfel locuri de muncă bine remunerate, care caută profesioniști și folosesc instituția meritului în angajarea acestora. Mulți polonezi s-au întors deci acasă atrași de condiții bune de muncă, salarii decente și sigure, în contextul unui cost vieții scăzut față de alte state. Industria tehnologiei informației s-a dezvoltat în Polonia într-un ritm care a depășit țări precum China sau India, potrivit Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), ceea ce a stimulat și a fost stimulată de întoarcerea acasă a creierelor.

Entuziasmul creierelor strălucite din IT față de țara mamă nu a fost singura explicație a fenomenului de revenire acasă a polonezilor din diaspora.

A existat un impuls dat de guvernanții Poloniei. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a lansat un mesaj către polonezii care părăseau în masă Marea Britanie după Brexit spunând că îi așteaptă acasă oportunități interesante. În 2022, cu o lună înaintea invaziei Rusiei asupra Ucrainei, Ministerul de Finanțe a lansa așa numitul acord polonez, prin care cei care se întorc acasă nu plătesc impozit pe venit timp de patru ani. O vacanță fiscală pentru o perioadă cuprinsă între trei până la cinci ani poate încuraja exodul invers al creierelor, spun de altfel specialiștii.

E drept, România a acordat o vacanță fiscală nelimitată specialiștilor din IT și, se pare, a oprit astfel un amplificarea exodului multor specialiști. Însă să nu uităm că schimbările tehnologice, economice, politice și sociale continuă să modeleze viața tinerilor, care sunt nativi digitali într-o lume globalizată și au o flexibilitate sporită în privința alegerii locului în care trăiesc și muncesc.

În esență românii sunt cetățeni europeni, iar viețile lor transcend granițele fizice, politice și virtuale, deci este probabil o iluzie să ne închipuim că putem inversa fenomenul emigrației. Dacă li se oferă o viață mai bună acasă – salarii competitive, oportunități profesionale, o educație excelentă, un sistem de sănătate decent, o reducere a percepției privind corupția, toate în condițiile unui viitor previzibil, lipsit de incertitudini, românii vor fi mai puțin atrași de mirajul plecării în străinătate.

Trebuie însă să încurajăm, după modelul polonez, prezența giganților din tehnologie și a companiilor multinaționale, deoarece acestea  oferă oportunități de carieră mai bune și salarii mai mari, argumente care cântăresc decisiv nu doar în decizia de a pleca în străinătate, ci și în aceea de a se întoarce în țară.

O analiză lucidă însă ne arată că trebuie să ne rezolvăm problemele cronice, cum ar fi percepția privind corupția, birocrația excesivă, infrastructura slab dezvoltată pentru a oferi motive pentru toți românii să rămână sau să se întoarcă în țară. Avem nevoie de un sistem social și administrativ cu instituții stabile și eficiente.  Și mai avem nevoie de o economie performantă, capabilă să livreze bunăstare și să ridice și calitatea vieții.

 

Dr.ec. Cristina CHIRIAC – Președinte Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)

 

 

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse, reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional, a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business, are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 5 asociații, 26 sucursale și peste 3.700 de companii.

CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele noastre, amintim „DigitalUP”, „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, proiectul național și seria de dezbateri „Pactul pentru Tineri”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.